denkstatt este unul din cele mai importante grupuri de consultanță în sustenabilitate din Europa, având o misiune specială „Să conducem schimbarea către o societate sustenabilă”. Ca parte a misiunii noastre avem responsabilitatea de a educa, de a informa și de a crea perspective noi pentru schimbări sustenabile.
În calitate de inițiatori ai Forumului „Creșterea economică sustenabilă prin Raportarea Non-financiară”, am dorit să subliniem importanța poziționării și creșterii competitivității organizațiilor, responsabilitatea de a înțelege mai bine importanța aspectelor de sustenabilitate, a proceselor operaționale și de a identifica acțiuni clare de îmbunătățire. Aceste evaluări ar putea aduce o contribuție majoră la performanța generală a unei afacerii și nu în ultimul rând, la o mai bună diseminare în comunitate, prin Rapoartele de Sustenabilitate.
În realitate, orice afacere depinde foarte mult de așteptările părților interesate, iar managementul trebuie să înțeleagă obligațiile pe care le are vis-à-vis de aceștia. Neglijarea realității poate diminua puterea și succesul unei afaceri pe termen lung. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) trebuie integrate în strategia organizației, omiterea lor putând încetini contribuția companiilor în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Recomandăm instruirea continuă a angajaților cu privire la sustenabilitate, evaluarea și integrarea nevoilor părților interesate în strategia de afaceri în funcție de relevanța acestora pentru companie și alinierea strategiei organizaționale cu ODD-urile.
De asemenea trecerea la acțiune și evaluarea activității este foarte importantă din perspectiva găsirii de noi soluții de reducere a emisiilor de CO2 ale activității, cât și de crearea perspectivelor de adaptare la efectele schimbărilor climatice. Instrumente precum Carbon Footprint (Amprenta de Carbon), Social Return of Investment sau chiar Sustainability Accounting pot ajuta companiile în stabilirea unui cadru corect și concret de îmbunătățire și luptă împotriva schimbărilor climatice și nu în ultimul rând de remodelare a strategiei organizaționale.
Subiectele abordate în cadrul Forumului „Creșterea economică sustenabilă prin Raportarea Non-financiară” desfășurat la Hotel Intercontinental București în data de 28 Noiembrie 2019 au stârnit interesul participanților, aducând perspective noi de abordare a sustenabilității în companii.
Prezentările poti fi consultate pe website-ul organizatorilor https://govnet.ro/SUSTAINABLE-ECONOMIC-GROWTH-THROUGH-NON-FINANCIAL-REPORTING-ROMANIA-2019-FORUM
Mulțumim GOVNET pentru că a îmbrățișat cu foarte multă dedicare ideea de coordonare a evenimentului, organizându-l cu mare succes.





