← Înapoi
2018-12-19T21:31:28+01:0027.noiembrie 2018|

Managementul deșeurilor – Fondul de Mediu și problemele întâmpinate de operatorii economici care introduc ambalaje pe piața națională

România trebuie să își îndeplinească obligația de a atinge până la data de 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru managementul deșeurilor, respectiv pentru reutilizarea și reciclarea deșeurilor cum ar fi hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau alte surse, de minimum 50% din masa totală, dar atingerea acestei ținte ar putea reprezenta o provocare pentru România, în condițiile în care în anul 2013, rata de reciclare a fost de 4,3% , conform raportărilor din Eurostat, cu mult sub obiectivul stabilit de 50% .

Operatorii economici in sectorul industrial din România întâmpină varii probleme cu privire la raportarea deșeurilor de ambalaje. Una din problemele cu care  aceștia se confruntă, o reprezintă dificultatea de a recunoaște și a identifica tipurile de deșeuri din ambalaje pe care aceștia le generează. O mare parte dintre deșeuri sunt introduse în activitatea companiei prin intermediul ambalajelor care sunt introduse odată cu materia primă, ceea ce implică un management foarte laborios al deșeurilor.

O altă problemă cu care aceștia se confruntă este ambalarea produselor și a componentelor in ambalaje diferite, ceea ce complică întregul proces de management al deșeurilor. Operatorii economici trebuie să țină o gestiune a deșeurilor de ambalaje în funcție de tipul acestora (primare, secundare, terțiare), precum și cantitatea de deșeu pe lună în funcție de fiecare tip de deșeu. De asemenea aceștia trebuie să dețină o evidență clară și corectă cu privire la cantitatea de ambalaje intrate în activitatea companiei și cantitatea de ambalaje valorificată, pentru care aceștia trebuie să dețină documente prin care pot dovedi trasabilitatea ambalajelor si a deșeurilor din ambalaje generate in activitățile companiei.

Poate cea mai bună soluție pentru managementul deșeurilor de ambalaje, este găsirea unor opțiuni de minimizare a generării deșeurilor (să se utilizeze mai puține ambalaje, să se limiteze numărul tipurilor de ambalaje utilizate pentru același produs sau mai multe produse să folosească același tip de ambalaj). De asemenea companiile ar putea purta discuții cu cei care le furnizează materie primă sub formă de componente/produse și să le propună să folosească un anumit tip de ambalaj, managementul deșeurilor putând fi făcut mult mai facil.

Pentru o abordare corespunzătoare a acestei probleme, un management corect al deșeurilor, economisirea timpului și salvarea costurilor, denkstatt poate fi partenerul ideal în oferirea soluțiilor adecvate.

Managementul deșeurilor
← Înapoi