Cerința legislativă de raportare non-financiară a speriat și debusolat companiile.
Multe companii și responsabili interni își pun problema că nu prea au ce raporta și poate de multe ori sunt speriați de standardul GRI. Nimic mai eronat! Totul este simplu și plăcut, o călătorie prin performanțele companiei care creează auto-motivare prin realizările dezvăluite de diferite departamente.
Toate companiile business orientate către profit abordează implicit într-o formă sau alta riscurile de mediu sau cele sociale, de multe ori inconștient chiar în direcția cea bună.
Atunci DE CE SĂ NU RAPORTEZI? Succesul și competitivitatea vin odată cu TRANSPARENȚA.
Așa cum bine știți, companiile mature din România abordează managementul sustenabilității cu prioritate și creează în permanență perspective noi de inovare pentru a îndruma compania să devină lider.
DAR DE CE DOAR ACESTEA? Cred că își poate regăsi locul orice companie care dorește să facă diferența și să arate părților interesate că ÎI PASĂ. Nu e nevoie să se încadreze în acele cerințe ci doar să dorească să facă mai mult și cine nu și-ar dori atunci când business-ul depinde tot mai mult de încrederea consumatorului și de nevoia acestuia.
Specialiștii echipei denkstatt au o vastă experiență în ceea ce privește realizarea Rapoartelor de Sustenabilitate, fiind aleși ca parteneri de încredere de către multe companii care doresc schimbarea, creșterea performanțelor sau chiar remodelarea afacerii. Dezvoltarea raportului și activitățile desfășurate conduc întotdeauna la identificarea oportunităților noi pentru afacere și creșterea performanțelor organizației.
DORIM să facem mai mult; astfel lansăm un training pe care l-am intitulat ”Sustainability Reporting Internal Project Management”, tocmai pentru a dezvolta intern competențe, capabilități și deprinderi pentru acest frumos proces.
Dependența de consultanți nu e un lucru bun. Noi vrem să creăm noi abordări și să lăsăm loc de alți pași după raportare.
Pentru cei care nu sunt chiar la curent, o scurtă informare: Conform Ordinului MFP nr. 1938/2016 care transpune Directiva UE 95/2014 și Ordinului MFP nr. 3456/2018, entitățile care depășesc un număr mediu de 500 de salariați sunt obligate să întocmească pe lângă raportul administratorilor un Raport Non-financiar, aferent exercițiului financiar anterior, care să includă informații despre impactul economic, social și de mediu al companiei. Documentul trebuie publicat pe site-ul companiei împreună cu raportul administratorilor sau trebuie să fie pus la dispoziţia publicului într-un termen care să nu depăşească 6 luni de la data bilanţului. Nerespectarea prevederilor referitoare intocmirea declarației nefinanciare anuale constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În București în perioada 24-25 septembrie 2019 vom desfășura trainingul care să vă creeze noi perspective în abordare și să vă dea curaj în lansarea procesului la nivel intern.
Printr-o structură a training-ului bazată pe 70% activitate practică vă garantăm o imagine de ansamblu mai clară privind realizarea unui Raport de Sustenabilitate complet și corect precum si însușirea informațiilor necesare procesului de raportare.
Înscrierile se fac pănă în data de 10 septembrie 2019, LOCURILE FIIND LIMITATE!
Locația va fi comunicată ulterior celor înscriși !
Așteptăm confirmările dumneavoastră telefonic: 0256 43 43 97 sau prin email: office@denkstatt.ro
