CNPCD susține economia circulară și își propune să reducă emisiile de carbon, promovând colaborarea dintre sectorul public și privat. Cu focalizare pe sustenabilitate, economia circulară și gestionarea responsabilă a resurselor, CNPCD generează sinergii pentru implementarea soluțiilor durabile.
Cum contribuie organizația pe care o conduceți la avansul sustenabilității economice? Ce își propun proiectele din domeniul modei sustenabile?
Aida Szilagyi: Centrul urmărește să sensibilizeze și să educe atât producătorii cât și consumatorii cu privire la practicile durabile în toate aspectele lanțului de producție și consum.
Printre cele mai proeminente proiecte din ultimii ani se regăsesc proiectele din domeniul modei sustenabile.
Proiectele educative din domeniul modei vizează în primul rând creșterea gradului de conștientizare a impactului negativ al industriei modei asupra mediului și societății.
Prin aceste proiecte, am dezvoltat platforme educative în moda durabilă, adresate companiilor, oferind cunoștințe detaliate despre materialele sustenabile, designul circular al hainelor, modele de afaceri circulare sau creșterea sustenabilității pe lanțul de furnizare.
O componentă importantă este și prezentarea strategiilor și directivelor europene care vor aduce schimbări dramatice pentru sectorul textil și al modei.
Proiectele educative oferă resurse, instrumente și ghiduri practice pentru a facilita tranziția către practici mai sustenabile și își propun să construiască comunități în care profesioniștii și consumatorii să împărtășească idei, să colaboreze și să sprijine inițiativele sustenabile.
De ce este necesară schimbarea paradigmei în industria modei?
Emma Szilagyi: În prezent, industria modei se află în top 3 cele mai poluante industrii din lume, după industria agricolă și cea de prelucrare a metalelor. Este responsabilă pentru aproximativ 8-10% din emisiile totale globale de gaze cu efect de seră, depășind suma tuturor transporturilor maritime și aeriene împreună. Acest rezultat se datorează fenomenului „fast fashion” – supra-producția și supra-consumul hainelor de calitate scăzută, care, deși au un cost mic pentru buzunarul individual, au un cost imens asupra mediului și calității vieții lucrătorilor din fabricile producătorilor din țări și regiuni subdezvoltate precum Bangladesh, Vietnam, India și Pakistan.
Lanțul de aprovizionare al modei este foarte vast, începând cu plantarea diverselor materii prime (cum ar fi bumbacul) sau extracția de petrol (cum ar fi poliesterul). Acestea trec prin nenumărate procese pentru a deveni țesături, materiale și, în cele din urmă, haine. Este redundant să separăm industria textilă de cea a modei, deoarece au devenit sinonime și interdependente. Din păcate, procesele de creare a textilelor necesită multe resurse, cum ar fi tratamentele chimice, apa și energia, iar adesea acestea sunt procesate în colțuri diferite ale lumii, adăugând și emisiile asociate transportului la acest amestec de factori.
Problema principală a industriei constă în faptul că se bazează pe un model liniar, în care se produce, consumă și apoi se elimină produsele după un timp foarte scurt, ignorând cantitățile uriașe de resurse utilizate pentru a produce aceste articole inițial. Din cauza faptului că hainele au devenit atât de accesibile, iar calitatea multora este foarte scăzută, percepția consumatorului a suferit un impact enorm în ultimele două decenii, contribuind la exacerbarea problemelor – consumerismul excesiv și iresponsabilitatea în modul în care hainele sunt tratate de către consumatori.
Cum se aplică principiile economiei circulare în domeniul modei?
Care sunt cele mai comune prejudecăți legate de sustenabilitatea în modă?
Emma Szilagyi: O idee preconcepută foarte răspândită este că moda sustenabilă și materialele naturale sunt sinonime. Acest lucru nu se întamplă întotdeaua, deoarece caracterul sustenabil al unui material depinde strâns de sursa materiei prime, precum și de modalitatea în care aceasta este cultivată și prelucrată.
De exemplu, bumbacul convențional utilizează cantități de apă și pesticide enorme și necesită mercerizare în sodă caustică, comparativ cu un material de poliester reciclat care provine din deșeuri plastice colectate, de exemplu, dintr-un depozit. Un material reutilizat, de exemplu, dintr-o haină mai veche care este transformată apoi într-o haină nouă, este o opțiune mult mai sustenabilă decât un material virgin natural.
În altă ordine de idei, foarte multă lume consideră că reciclarea este o soluție foarte bună.
Din păcate însă, reciclarea textilelor este un proces foarte complex, fiind doar o soluție finală, când orice altă opțiune este epuizată. Tehnologia din ziua de astăzi nu ne permite să reciclăm un material textil în alt material textil de aceeași calitate la scară mare.
Procesele de reciclare textilă sunt fie mecanice – care implică tocarea materialelor în fibre, care pot fi reutilizate pentru produse de uz secundar (cum ar fi umpluturi, izolații sau geotextile), fie chimice – care implică repolimerizarea chimică a polimerilor textili, dar în acest caz sunt necesare procese și substanțe chimice diferite pentru fiecare tip de material, iar în ziua de astăzi, majoritatea materialelor de pe piața modei conțin amestecuri de fibre, care necesită o separare a lor la nivel chimic, proces aflat încă în stadiu experimental.
Prin urmare, reciclarea, deși oferă o opțiune mai bună decât aruncarea materialelor la groapa de gunoi, nu reprezintă încă soluția amplă pe care ne-am dori să o avem.
Aida, Emma, vă mulțumim pentru interviul acordat.
Și noi vă mulțumim.