← Înapoi
2019-05-23T11:49:58+00:0023.mai 2019|

TeachSUS – Încercăm să schimbăm mentalități și comportamente în educație

Odată cu lansarea proiectului internațional TeachSUS – Teaching and Educating for Sustainability, ne-am gândit că aportul unor informații venite din partea părților interesate despre ”o abordare facilă a educației și transmiterea unor valori pozitive necesare generațiilor tinere” ar fi imperios necesară.

De-a lungul unui workshop de două zile desfășurat în București în perioada 7-8 mai, echipa denkstatt, echipa Universității Politehnica Timișoara și invitații au dezbătut elemente importante cu privire la noi metode de informare și educare a generației tinere pentru asimilarea unor cunoștințe legate de aspecte ce privesc responsabilitatea de mediu și cea socială.

Idea generală s-a răsfrânt asupra acelor metode care sunt atractive pentru noile generații și care pot fi susținute de către profesori, tutori, pedagogi, traineri și coordonatori de instruire din instituțiile de învățământ și companiile private.

S-au compilat informații, s-au eșalonat oportunități, s-au identificat riscuri, s-au discutat constructiv noi abordări și s-au tras concluzii care vor fi prezentate ca și un prim rezultat al proiectului. Pentru aceasta vă rugăm să vizitați site-ul proiectului în următoarele 6 luni, www.teachsus.eu .

Rezultatul vizat este crearea unei noi structuri de instruire, bazată pe noi metode moderne, structură care să aducă informația rapid și facil, de la simplu la complex celor care vor contribuie la schimbare fără să se abată de la menirea lor de educatori și a fi constrânși de schimbarea curriculumului unei materii specifice.

Încercăm prin acest proiect să încurajăm mentalitatea ”Thinking out of the box”, care nu face altceva decât să lase frâu liber imaginației, creativității, flexibilității și apartenenței unor valori care pot conduce spre schimbare.

Generațiile tinere au nevoie alături de ei de mentori, educatori care să intre în pielea lor și să joace în același FILM.

← Înapoi